Ce schimbă legea promulgată de Președintele Iohannis referitor la Măsura 2 și Măsura 3!

Vești bune despre Măsura 2 – Granturi pentru Capital de Lucru! Vești bune și la Măsura 1 – Microgranturi!
29 October 2020
Start-Up Nation
Modificări aduse programului Start-Up Nation, aprobate de Parlament! Ai aici noile criterii de evaluare!
30 October 2020
euROpa

euROpa

Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea nr. 220/2020, ieri, lege care reglementează granturile acordate prin OUG 130, așa numita “OUG COVID”, adică ordonanța prin care firmele cu activitatea afectată de pandemie puteau obține fonduri nerambursabile prin 3 măsuri: 1 – Microgranturi (înscrierile s-au finalizat deja), 2- Granturi pentru Capital de lucru (înscrieri finalizate pe 28.10), și 3 – Grantri pentru Investiții Productive (nelansată încă).

 

Paradoxal, deși la Măsura 2 înscrierile s-au încheiat în 28.10 (!!!), legea promulgată (ieri, 30.10), introduce câteva coduri CAEN noi în lista de domenii eligibile. Conform ministrului Economiei, dl. Virgil Popescu, citat de startupcafe.ro, “granturile de la Măsura 2 se vor distribui conform reglementprilor în vigoare la momentul aplicării la ajutorul de stat (OUG 130/2020 modificată prin OUG 174/2020). „În momentul când au aplicat se aplică legea în vigoare, legea acționează pentru viitor”.

 

În ceea ce privește Măsura 3 – Granturi pentru Investiții Productive, noua lege introduce noi coduri CAEN, DAR TOTODATĂ SCHIMBĂ COMPLET GRILA DE PUNCTAJ! De pildă, RIR se schimbă cu Rata de Solvabilitate și Numărul de Angajați din firmă!

Noua grilă de punctaj, promulgată de Președintele Iohannis, este aici:

TOTUȘI, deși legea a fost promulgată ieri de Președinte, Ministrul Economiei spune că vrea să o lanseze pe reglementările ACTUALE ÎN VIGOARE! Adică, așa cum lucrurile sunt acum, cu grila din cei 4 indicatori, pe care noi am publicat-o AICI!

Problema apare din faptul că NOILE MODIFICĂRI PROMULGATE DE CĂTRE PREȘEDINTE nu au acordul Comisiei Europene, așadar, acesta trebuie cerut! Ministrul Popescu: „Noi vom merge mai departe și inteționez să deschid aplicațiile la Măsura 3 în prima parte a lunii noiembrie, în baza reglementărilor în vigoare (OUG 130/2020, modificată prin OUG 174 – n.r.). Antreprenorii nu așteaptă răspunsul de la Comisia Europeană pentru modificarea schemei și vom da drumul așa cum este acum. Dacă îmi răspunde Comisia Europeană peste vreo două luni, ce fac, oamenii care așteaptă ce fac?”, a declarat acesta pentru startupcafe.ro!

Modificările promulgate ieri de Președinte ar urma să se aplice noului apel pentru această măsură, care ar începe din 2021, după ce Comisia Europeană își dă acordul pentru aceste schimbări!

Așadar, cei care pregătesc deja proiectele pentru Măsura 3 intră pre grila EXISTENTĂ! (Cea cu RIR)! Iar firmele care vor aplica din 2021 încolo vor intra pe noua grilă.

Ministrul a încheiat oarecum liniștitor: “Toată lumea să fie calmă”. Dacă este să considerăm experiența de aprobare a IMM Invest, însă, procedura trebuie să aibă acordul Comisiei. Și cu siguranță îl va obține. Rămâne de văzut cum se va realiza, practic, ceea ce dorește ministrul Economiei și, probabil, marea majoritate a firmelor care deja au proiectele pregătite sau în lucru.

=====

Rămâneți alături de www.fonduri-europene-sibiu, pentru a fi la curent cu cele mai noi informații verificate în domeniu!

Vă reamintim că vă puteți ABONA la notificări pe site-ul nostru. Apăsați clopoțelul roșu din partea dreapta jos a  site-ului și veți primi notificări atunci când publicăm informații pe site-ul nostru!

CENTRUL DE AFACERI SIBIU S.R.L. oferă servicii de consultanță complete, în domeniul fondurilor europene și guvernamentale nerambursabile! Verificarea eligibilității se realizează GRATUIT! Te așteptăm!

QR Code
mm
Fonduri Europene Sibiu
Societate specializata in accesarea de fonduri europene si guvernamentale nerambursabile

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *