Depinde CUM vom cheltui banii europeni, nu neapărat suma totală disponibilă!

euROpa
Se oferă granturi de capital de lucru, sprijin între 2.000 și 150.000 Euro
20 iulie 2020
Să înțelegem fondurile pentru firme prevăzute prin OUG referitoare la COVID-19!
30 iulie 2020
euROpa

euROpa

România a înregistrat un succes important în negocierile recent încheiate de la Bruxelles. Acest lucru nu poate fi negat! Conform euractiv.ro, țara noastră va atrage aproape 80 miliarde de euro, pentru următorii 6 ani. Dar, de fapt, de aici reiese și întrebarea: vom reuși să atragem acești bani? Sau, mai realist, CÂT din acești bani vom reuși să atragem?

De la aderarea la U.E., țara noastră a trecut prin două exerciții financiare, respectiv 2007-2013 și 2014-2020. Iar acum ne pregătim de al treilea, adică perioada 2021-2027! De fiecare dată, mulți bani au rămas necheltuiți și au fost returnați către uniune. Iar vina este a noastră, ca țară, pentru că nu am știut să îi atragem așa cum trebuie!

Să înțelegem bine ceea ce a fost rău în perioadele anterioare, dacă dorim să ne descurcăm mai bine! Nu numărul de proiecte a fost problema…pe fiecare măsură în parte, bugetele însumate ale proiectelor depuse au depășit cu mult finanțările disponibile. Una dintre probleme a fost că multe proiecte au fost scrise prost și au fost respinse, fie în faza de conformitate administrativă a documentelor (prima etapă de evaluare), fie la evaluarea tehnico-financiară (a doua etapă de evaluare).

Prin urmare, pentru exercițiul ce va veni, 2021-2027, cheia unui proiect de succes constă în a ne asigura că scriem proiectele așa cum trebuie!

Iar pentru a face asta, primul pas constă în găsirea unei firme de consultanță care știe ce are de făcut și care te poate ajuta să transformi ideea ta de proiect în ceva real! Mai mult decât atât, este nevoie să ai lângă tine un consultant care să te ajute pe toate etapele proiectului tău, de la scrierea documentației, la implementarea proiectului și monitorizarea acestuia.

S.C. CENTRU DE AFACERI SIBIU S.R.L. este alături de tine cu servicii de consultanță profesionale și complete, astfel încât ideea ta de proiect să primească finanțarea de care are nevoie pentru a deveni realitate! Te așteptăm să verificăm GRATUIT eligibilitatea proiectului tău!

mm
Fonduri Europene Sibiu
Societate specializata in accesarea de fonduri europene si guvernamentale nerambursabile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *