Fondurile prin masura 4.1.1. risca sa se anuleze – Ministru

Au fost publicate procedurile programelor Microindustrializare si Comert si Servicii de Piata pentru anul 2022!
30 March 2022
Start-Up Nation
Startup Nation se va lansa la final de aprilie sau inceput de mai. Urmeaza programele Comert si Servicii de Piata si Microindustrializare
7 April 2022

Totul depinde de disponibilitatea Comisiei Europene de a prelungi cadrul care expira la data de 30 iunie 2022, conform ministrului, preluat de startupcafe.ro.

“Pentru Măsura 4.1.1, termenul de valabilitate al cadrului temporar COVID al Uniunii Euroene este 30 iunie. Recunosc că din acest punct de vedere suntem ușor întârziați, eram întârziați și dacă lansam apelul cum planificaserăm noi inițial, dar aveam să spunem speranțe, cel puțin în orizontul de timp pe care ni-l făcuserăm noi, să lansăm acel apel pe 4.1.1. pe schema de ajutor de stat și pe ghidul pe care îl publicaserăm înainte de această modificare. Acum, după acea discuție despre care vorbeam, ne-am adresat Consiliului Concurenței pentru a modifica schema de ajutor de stat și așteptăm să vedem care este data la care Comisia ne va răspunde. Dacă nu se va modifica și nu se va prelungi cadrul temporar privind ajutoarele de stat, mă tem că avcea Măsură 4.1.1 nu mai poate fi…”, Dan Valceanu, preluat de startupcafe.ro

 

Solutia propusa: “Măsura 4.1.1 se poate aplica într-o modalitate: să o scoți din cadrul de reglementare al ajutorului de stat, adică să vii pe minimis și atunci proiectele să nu fie mai mari de 200.000 de euro, dar la momentul la care discutăm nu am informații de la Comisie nici că s-ar prelungi cadrul temporar, nici că nu se va prelungi. Dacă se va prelungi cadrul temporar, cu siguranță vom putea merge cu Măsura 4.1.1 așa cum ghidul a și fost publicat în noua variantă cu productivitate acare va fi noul criteriu pentru proiectele cu punctaj egal. Dacă nu se va prelungi cadrul temporar, atunci rămân două variante: renunți la schema de ajutor de stat și vii pe minims, adică proiecte de maximum 200.000 de euro, ori aloci suma respectivă pe React EU pentru alte activități, cum ar fi tablete pentru elevi“, a concluzionat Valceanu.

=====

Ramaneti alaturi de Fonduri Europene Sibiu pentru ultimele informatii verificate din domeniul finantarilor nerambursabile! Abonati-va la notificari pe site-ul nostru, sau urmariti-ne pe Facebook, la adresa @FonduriEuropeneSibiuCASB.

 

QR Code
mm
Fonduri Europene Sibiu
Societate specializata in accesarea de fonduri europene si guvernamentale nerambursabile

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *