Perioada de inscrieri pentru granturile de Digitalizare pentru IMM-uri a fost din nou modificata. La fel si Ghidul Solicitantului (a 3a oara)

Ordinul 71/2023 a adus modificări la programul de digitalizare, cu 3 săptămâni înainte de lansare
13 January 2023
În 2023 vor fi alocate peste 150 milioane euro pentru microîntreprinderi şi IMMuri din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, prin intermediul ADR Centru
9 March 2023

Conform celui mai recent anunt MIPE, au fost modificate:

  • Perioada de durabilitate de la 5 (cinci) ani, la 3 (trei) ani;
  • Premisele unei evaluări echitabile a proiectelor (baza de raportare a indicatorilor financiari este anul 2022, astfel încât și beneficiarii înființati în anul 2021 pot calcula toți indicatorii de evaluare tehnico-economică). Introducerea anului 2022 ca bază de raportare și evaluare a indicatorilor economici vine totodată în sprijinul beneficiarilor care au fost afectați în anul 2020 ca urmare a restricțiilor provocate de criza COVID (în domenii de activitate în care desfășurarea activității a fost restricționată, astfel că nu au putut înregistra rezultate economice pozitive);
  • Posibilitatea de a prelungi perioada de implementare a proiectelor cu maxim 6 (șase) luni, din motive justificate, excepționale care sunt independente de voința beneficiarului, fără a depăși termenul de 30 iunie 2025.
  • Valoarea apelului de proiecte se diminuează de la 347,50 milioane euro, la 327,50 milioane euro (20 de milioane de euro din valoarea prezentului apel vor fi relocați pentru o măsură dedicată susținerii digitalizării IMM-urilor din sectorul agricol).

Această modificare intervine cu 6 (!!!) zile înainte de lansarea programului, programată în 15 februarie. Intervalul de depunere rămâne 15.02-30.06.2023 deocamdată.

Rămâneţi alături de Fonduri Europene Sibiu pentru ultimele informaţii verificate din domeniul finanţărilor nerambursabile! Abonaţi-vă la notificări pe site-ul nostru, sau urmăriţi-ne pe Facebook, la adresa @FonduriEuropeneSibiuCASB.

QR Code
mm
Fonduri Europene Sibiu
Societate specializata in accesarea de fonduri europene si guvernamentale nerambursabile