Veste bună pentru fondurile nerambursabile în 2020

Noua infrastructură de finanțări nerambursabile europene, pentru perioada 2021 – 2027
18 decembrie 2019
Sursele GUVERNAMENTALE de finantare pentru intreprinderi existente si afaceri la inceput de drum
7 ianuarie 2020

Conform noii infrastructuri privind finanțările nerambursabile, propuse de Ministerul Fondurilor Europene, Agențiile pentru Dezvoltare Regională (ADR), cum este cazul ADR Centru, localizată în Alba Iulia, vor deveni, din organisme intermediare, AUTORITĂȚI DE MANAGEMENT. Acest fapt trebuie să bucure potențialii beneficiari, deoarece, mai mult ca sigur, va conduce nu numai la o alocare mai bună de fonduri, dar și la reducerea duratelor de verificare a dosarelorfapt reclamat de aproape toate societățile comerciale care au depus dosare.

Se continuă, din fericire, tendința de debirocratizare, ceea ce ar trebui să conducă la o absorbție mult mai bună a fondurilor europene nerambursabile.

Așadar, veștile bune încep să apară, în ceea ce privește finanțările nerambursabile. De asemenea, prin această propunere, în cazul în care ea va fi aprobată, scade importanța Ministerului Dezvoltării, și crește, proporțional, rolul și importanța Autorităților de Management, adică acele organisme ce direcționează banii și verifică implementarea eficientă a proiectelor.

Conform tuturor semnalelor, se pare că, în acest domeniu, ”semne bune anul are”.

Rămâneți pe pagina noastră de Facebook, ”Fonduri Europene Sibiu”, și pe site-ul nostru, www.fonduri-europene-sibiu.ro, pentru ultimele noutăți în domeniul finanțărilor nerambursabile.

mm
Fonduri Europene Sibiu
Societate specializata in accesarea de fonduri europene si guvernamentale nerambursabile

1 Comment

  1. Ioan spune:

    Buna ziua. Ma numesc Stanescu,
    am inceput proiectul unei pensiuni in Sura Mica ..sant in stagiu la rosu.
    Ma intereseaza daca se mai pot obtine fonduri europene pe masura 6.2 sau 6.4 sau pe ori si ce masura anul acesta 2020 pentru ami putea finaliza proiectul?
    Daca ma puteti ajuta sau sfatui cu ceva.
    Va multumesc anticipat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *